Persoane interesate

duminică

Puntea suspinelor


Dacă în gimnastică, bârna este supranumită "puntea suspinelor", nu am nici  o îndoială că echivalentul ei medical ar fi puntea dentară. Spunem asta deoarece foarte multă lume pune semnul echivalent între stomatologie şi durere, asta deoarece multă lume când se gândeşte la dentist îl are în minte pe cel din urmă cu câteva zeci de ani, care îşi făcea treaba doar cu polizorul, freza şi cleştele, uitând cu totul de faptul că şi-n stomatologie ştiinţa a evoluat iar lucrurile sunt mult mai uşoare acum.
  Dar ce este puntea dentară mă veţi întreba şi vă voi răspunde că  este o lucrare protetică fixă utilizată în stomatologie pentru restaurarea morfologică a dinţilor absenţi de pe arcadele dentare sau pentru protecţia şi remodelarea dinţilor care au suferit distrucţii importante. Asta spre deosebire de implatul dentar care este, în cele mai multe dintre cazuri, tratamentul de elecţie pentru restaurarea dinţilor pierduţi. NU am niciun dubiu că oricât de mult ar evolua ştiinţa şi tehnologia şi oricât de simplu şi nedureros ar ajunge procesul stomatologic, oamenii or continua să se teamă de stomatolog şi de stomatologie, asta deoarece undeva adânc în instinctul de conservare al oamenilor, există o genă care spune că tot ce face medicul (injecţii, operaţii, perfuzii, etc.), este obligatoriu dureros. Lumea uită că ştiinţa avansează uimitor de repede şi ceea ce vedeam acum câţiva ani în filmele SF a devenit, în multe cazuri, realitate şi dacă intri acum într-un cabinet stomatologic ai impresia că pătrunzi pe puntea de control a unei nave spaţiale. Aşa că voi încheia această postare cu invitaţia să vă luaţi inima în dinţi şi să mergeţi ă vă vizitaţi medicul stomatolog şi vă asigur că şi dumneavoastră veţi fi fascinaţi de progresele pe care ştiinţa le-a făcut de la ultima dumneavoastră vizită aici !!!

Un comentariu:

  1. Interesant articol dar cred ca in cele din urma frica de stomatolog va disparea in timp, dat fiind faptul ca generatiile actuale deja au parte de "alt fel" de dentisti decat cei de pe vremuri.

    RăspundețiȘtergere